A patra sanctiune cu amenda in aplicarea GDPR

În luna iulie, Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la operatorul UTTIS INDUSTRIES SRL și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 12 și art. 5 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Operatorul UTTIS INDUSTRIES SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 11.834,25 lei (echivalentul sumei de 2500 euro).

Astfel, a fost aplicată:

  • amendă în cuantum de 4.733,70 lei (echivalentul sumei de 1000 euro) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 12 din RGPD şi
  • amendă în cuantum de 7.100,55 lei (echivalentul sumei de 1500 euro) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 6 din RGPD.

Sancțiunile au fost aplicate operatorului deoarece:

  • nu a putut face dovada realizării informării persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal/imagini prin intermediul sistemului de supraveghere video, pe care o realiza începând din anul 2016;
  • a efectuat dezvăluirea CNP-ul angajaţilor, prin afișarea Referatului pentru instruirea personalului autorizat ISCIR aferent anului 2018 la avizier societăţii și nu a putut face dovada legalității prelucrării CNP-ului, prin dezvăluire, potrivit art. 6 RGPD.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a aplicat sancțiunea ca urmare a unor sesizări din data de 21.03.2019 prin care se semnala faptul că UTTIS INDUSTRIES SRL are instalate camere de supraveghere video, fără a efectua informarea legală privind supravegherea video, precum şi faptul că acesta a dezvăluit în mod ilegal numele şi CNP-ul salariaţilor, prin afişarea acestor date personale la avizierul societăţii.

Potrivit art. 12 din RGPD, operatorul avea obligaţia de a lua măsuri adecvate pentru a furniza persoanei vizate orice informaţii menţionate la art. 13 şi 14.

Related Posts

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.