Plenara din luna octombrie 2019 a EDPB

În perioada 8-9 octombrie 2019, a avut loc Plenara Comitetului European pentru Protecția Datelor (organ cu personalitate juridică al Uniunii Europene, constituit în temeiul art. 68 din Regulamentul General privind Protecția Datelor), în cadrul căreia s-au adoptat, în principal, următoarele documente:

Comitetul a adoptat forma finală a acestui ghid destinat să clarifice aplicabilitatea art. 6 alin (1) lit. b) din Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) în contextul serviciilor societății informaționale. Acesta conține atât aspecte generale referitoare la posibilitatea utilizării acestei condiții de prelucrare a datelor personale în cazul executării unui contract, cât și numeroase exemple edificatoare utile în activitatea operatorilor. De asemenea, sunt prezentate situații în care aplicabilitatea art. 6 alin. (1) lit. b) interferează cu alte temeiuri de legalitate a prelucrării prevăzute de art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Ca urmare a solicitării transmise de Autoritatea de supraveghere din Marea Britanie, Comitetul European pentru Protecția Datelor a adoptat o opinie în care apreciază că Regulile comune coroporatiste Equinix conține elementele și garanțiile necesare prevăzute de art. 47 GDPR.

Mai multe informații sunt disponibile la adresa: https://edpb.europa.eu/news/news_en

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.